Cazzavilan (III)

CRIZA  DE  LEGITIMITATE

Pe  17.10.2011 a avut loc prima întîlnire a “Şcolii de misiune Teodor Popescu” în Carol Davilla nr. 48. Numită “Teodor Popescu”, nu în primul rînd „din respect pentru înaintaşii noştri”– cum s–a exprimat cineva, ci pentru că, cu aproape 2 ani în urmă, cineva a numit cu numele lui Dumitru Cornilescu o altă şcoală – Colegiul Evanghelic DUMITRU CORNILESCU–, şi numele acesta fiind “adjudecat“, n–a mai rămas decît numele  lui Teodor Popescu pentru şcoala cea nouă din Carol Davilla

Şi uite aşa se face că  “fraţi din Cazzavilan” de odinioară, au trebuit să–şi reconsidere acum atitudinea faţă de înaite–mergătorul lor TEODOR POPESCU, a cărui învăţătură au contestat–o în fapt în tinereţea lor. Este o nouă atitudine, corectă, reală, adevărată? Sau au fost obligaţi de situaţie şi de împrejurări să accepte acest nume? O întrebare grea!

De fapt, despre ce fel de şcoală este vorba?

Este aceasta o şcoală care poartă marca Carol Davilla?

Primele semne spun: cu siguranţă, NU !

Primele semne sunt acestea:

1.La  această inaugurare au vorbit cinci credincioşi: 4 foşti tineri din Cazzavilan, Istrate, Bunescu,Toculeţ, Iorgulescu şi un frate de la Ploieşti, Mili Cristescu.

NICI UN BĂŞTINAŞ CURAT LA SUFLET DIN CAROL DAVILLA!

Scor 4–1 pentru Cazzavilan, dacă ar fi să le vorbim în limbaj sportiv celor ce spun că situaţia cu fraţii din  Cazzavilan este sub control. Este adevărat, este sub controlul… lui Dumnezeu !

2. Al doilea semn:

Dacă fr. Istrate a fost desemnat să rosteasă primul cuvînt de deschidere, cel care şi–a asumat paternitatea ideatică şi conceptuală a proiectului a fost fr. Bunescu, care este de felicitat pentru detaşarea de trecut cu care a făcut–o. Oamenii aceştia pur şi simplu nu–şi mai văd lungul nasului!

Dumnealui şi–a asumat poziţionarea conceptuală şi doctrinală a noii şcoli, precizînd că începuturile şcolii se află în anul 1986 şi că a fost făcut de credinioşi din Carol Davila în regim de clandestinitate.

O primă eroare de proporţii: nici unul dintre vorbitori nu au participat la şcoala făcută în Carol Davila. Să întrebe acest lucru pe Petre Miu,Nelu Sima ,Viorel Ionescu şi Virgil Georgescu – fondatorul corului pe 4 voci din Carol Davila în august 1984, sus, la podul bisericii, cu ocazia a două nunţi desfăşurate simultan–. Aceştia patru au girat începerea şcolii B.E.E. cu două grupe de tineri conduse de Daniel Miu şi Puiu Toma. Iar în aceste grupe de tineri au fost printre participanţi, între alţii, fraţii Dincuţă, fraţii Necea, Ionel Grosu, Sever Cojocaru, fraţii Roman, surori şi alţi fraţi care sunt în adunare.

Au fost şi alte nuclee şi grupe de studiu, inclusiv în Cazzavilan, la Ploieşti şi–n mai multe alte locuri din ţară.Poate la unul dintre acestea s–a referit vorbitorul.În 87–88 s–a făcut la Rîmnicu Vâlcea o grupă de studiu, cu fraţii Bădulescu(tată şi fiu), familia Popescu, şi mai multe surori.

Prin urmare, nu se poate invoca acest început ca fiind o continuare a ceva la care fondatorii de azi nu au fost ieri:  atunci, ei nu erau membrii în adunarea din Carol Davilla. Aici este vorba de un atentat clar la istorie şi la adevăr!

3.Al treilea semn: acest tip de şcoală –după modelul BEE International de la Viena, promovată iniţial de prof. Iosif Ţon–, nu este ceea ce ar fi de dorit în Carol Davilla.

Pentru cine nu cunoaşte, acest tip de şcoală, aşa cum a ajuns ea la noi, este de un nivel slab către suficien(mediu), ca să fim indulgenţi! Este o şcoală care prezintă adevărurile de bază ale creştinismului. Este o şcoală pentru începători, pentru cahetizare, nu pentru a crea elite. Nouă ca mişcare, ne trebuie o şcoală puternică, cu un puternic accent de individualitate protestantă, mai ales că suntem o minorotate din punct de vedere numeric. Sigur, va zice cineva, sigur că ne–am dori aşa ceva, dar avem posibilitatea să facem aşa ceva, putem asigura şi susţine aşa ceva?

(Grupul de cadre de la Colegiul Evanghelic DUMITRU CORNILESCU au spus dintru–început :” şcoala aceasta  va fi deosebită de toate şcolile biblice”. Şi a părut că este o mândrie ieftină.Dar confirmarea a venit de la un om imparţial care a venit în mijlocul nostru: “Aşa ceva n–am văzut de 30 de ani de cînd sunt împlicat în şcolile biblice şi cred că în ultimii 50 de ani aşa ceva nu s–a făcut în România”.Ce era aşa de spectaculos, ce a văzut aşa de deosebit cunoscătorul profesor creştin?Lecţii făcute în anul 1 de studiu: audierea unor predici de Dumitru Cornilescu,Teodor Popescu, Alexandru Grecu (urmează şi alţii) cu analiza conţinutului teologic şi mijloacelor tehnice de exprimare, cu comentarii asupra stilului, manierei, timbrului vocii, etc. Lecţii de istorie cu clarificări conceptuale şi dezbateri de idei; nu numai informaţie, ci informaţie dezbătută şi analizată – asta se prinde mai bine şi nu se uită uşor.) Am închis paranteza.

Nu vreau să–l necăjesc pe prof. Robu, dar cînd mi–a oferit la vînzare gramatica de clasa a VI–a pe care a tipărit–o pentru studenţii din Carol Davilla pentru a fi folosită şi de  studenţii Colegiului Evanghelic DUMITRU CORNILESCU, m–am abţinut să nu zîmbesc, poate chiar am făcut–o.Chiar atît de jos sunt, chiar de acolo pornesc dînşii să pregătească viitorii predicatorii care vor rupe mîine gura târgului?! Daţi–mi voie să zîmbesc fără să roşesc.I–am replicat că mulţi dintre studenţii noştri de la “Cornilescu“ sunt deja studenţi la alte facultăţi laice şi ei vin la şcoala biblică doar pentru a deprinde tainele propovăduirii credinţei. Nici pentru ei nu bag mâna în foc că vor fi ceea ce ar trebui să fie, cît despre ceilalţi…Dumnezeu cu mila sa!

Care va fi urmarea acestui tip de şcoală B.E.E.: deznaţionalizarea şi pierderea identităţii – cum ar spune unii, în limbajul ştiinţelor sociale. Adică, peste vreo 2–3 generaţii n–ar mai ştii nimeni cine a fost Teodor Popecu şi ce a învăţat el. Probabil, ăsta e un scop ascuns… Care este de fapt rostul şcolii dorite: să –i întărească pe lucrători, să le desluşească multele întrebări şi să–i pună într–o stare de egalitate cu ceilalţi lucrători din alte biserici.

Avem cu ce? Suntem competitivi? Avem un brend, o marcă înregistrată? DA AVEM!

Numai că lucrurile aceste trebuiesc căutate şi pregătite; iar pregătirea nu se poate face, “din mers“, cum se zice. Nu aceştia sunt oamenii pregătiţi să facă această lucrare, deşi ei au avut gîndul bun s–o înceapă!

4. Al patrulea semn: fraţii profesori din Cazzavilan au vorbit de o exigenţă sporită faţă de studenţi, de o intransigenţă, de restanţe şi restanţieri.

Cine au vorbit astfel? Oameni care au trecut prin examene grele?

Nu nicidecum, ştiu şi eu cum se dădeau testările la B.E.E. Simple şi foarte simple.

În al doilea rînd, s–a remarcat în corpul studenţesc o creştere spectaculoasă, de la 11, la 15, apoi 25, 30, şi în cele din urmă, 45 de studenţi. La deschidere n–au fost însă decît 25–26 din ce s–a putut număra în sală, dar nu asta e problema. Problema este că mulţi au fost dezamăgiţi de ceea ce li s–a spus şi ceea ce li s–a oferit în fapt. Li s–a promis foarte mult şi li s–a oferit foarte puţin. În sfârşit, ce va fi vom vedea, important este pînă la urmă câţi vor termina.

5.Al cincilea semn care se poate descifra: cine sunt modelele?

Profesorii sunt modelele studenţilor, cine sunt profesorii, pot fi ei modele?

Mă pufneşte rîsul gîndindu–mă că un năbădăios de băiat  şi–a permis să facă un clasament al vorbitorilor din Carol Davilla în care, la prima categorie, Divizia A, nu este trecut nici unul din profesorii veniţi din Cazavillan. Unii sunt în Divizia a II a, iar cei mai mulţi în Liga a III a. Cum este să înveţi pe alţii tu fiind profesor de categoria a III a, sau– cum s–a întîmplat să văd într–o emisiune de informaţii televizate–, profesorii corijenţi nu pot produce niciodată elevi olimpici. Şi atunci ce ne facem fraţilor? Trebuie să mai aşteptăm o generaţie, să avem profesori licenţiaţi?

Acesta este motivul pentru care unii s–au supărat cînd la Colegiul Evanghelic DUMITRU CORNILESCU s–a impus standardul profesorilor licenţiaţi. Ei au învăţat, s–au sacrificat, s–au cheltuit. Ceilalţi au avut şi ei aceiaşi oprtunitate să facă asta, ştiu bărbaţi de 40 şi de 50 de ani care au terminat Universitatea pentru că au vrut, au avut credinţă, au avut tărie de caracter şi perseverenţă.Adică, ceea ce le cerem noi azi studenţilor noştri. Dar unii n–au trecut nicidecum pe drumul acesta! Şi dacă mai punem la socoteală şi unele probleme apărute prin familii vis a vis de educaţia copiilor, înţelegem de ce fraţii fondatori ai acestei şcoli nu pot fi modele şi nu pot fi  mentori.

      Fratele Petre Miu, Mircea Bălăceanu şi alţii care au cochetat ani de zile cu ideea de a deschide şcoala pentru lucrători au dreptul să fie deranjaţi de ce se întîmplă acum, mă mir că au acceptat rolul de “a 7–a roată la căruţă“ cu care au fost „gratificaţi“ de onorata conducere a Şcolii din Carol Davilla. Ei poate ar fi reuşit ceva mai bine şi poate ar fi fost cu totul altfel dacă ar fi avut curaj măcar cu 10 ani înainte. Acum plătesc (meritat) preţul indeciziei lor, şi noi, comunitatea, odată cu ei (dar, nemeritat)…

Dacă fraţii din Cazzavilan nu pot fi mentori calificaţi şi aprobaţi, ce vor învăţa studenţii? Unii văd o posibilă altă ruptură pe care ar putea–o produce acest grup compact în BER. Dacă nu au  şi produs–o deja! Prudenţa ne face să gîndim că cine a trădat o dată s–ar putea să trădeze şi a doua oară. Sigur, ca frate, eu pot să–i apreciez pe aceşti oameni, dar ca mandatar al slujbei dumnezeieşti, trebuie să văd şi un potenţial  de perturbare a unităţii şi coeziunii bisericii.

Mă opresc pentru moment aici, îndemnînd la reflecţie şi analiză.

Pentru ce s–au opus unii fraţi să fie promovat Colegiul Cornilescu?

Răspunsul unora dintre fraţi este foarte sincer: pentru că unii dintre conducători, nefiind calificaţi, nu au fost incluşi în proiect şi atunci, vedeţi, l–au taxat ca „nefiind de la Dumnezeu.„ Cealaltă Şcoală i–a acceptat pe toţi, buni şi răi, instruiţi şi neinstruiţi, dar ce n–au înţeles fraţii, conducerea este una singură!

Îi lăsăm pe fraţi să cugete şi să judece şi pe Dumnezeu să binecuvînteze după cum găseşte El de cuviinţă.

A Lui să fie slava!

D.G.C.

Scris în decembrie 2011

Publicat în aprilie 2012

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Grupul Cazzavilan (II)

 

Una din legile conducerii spune că oamenii aleg întâi conducătorul, apoi aleg viziunea lui, adică ce are el de gînd să facă în colectivitatea pe care o va conduce.

Domnul Dumnezeu procedează însă  altfel: este scris “Ştiu faptele tale…  “

Prin urmare, Dumnezeu, alege avînd în vedere nu persoana, ci faptele persoanei, adică viaţa conducătorului. Căci este scris în multe locuri în Scripturi: “ştiu–zice Domnul– că va porunci … “ şi apoi, că “va face ce este plăcut înaintea Mea “; El ne dezvăluie astfel că pre–ştiinţa Sa are în vedere în primul rînd cunoaşterea caracterelor omeneşti şi faptele oamenilor şi nu numele, originea sau faima lor.

O biserică matură este cea care îşi alege conducătorii avînd în vedere caracterul liderilor ei şi nu bunul nume, cucernicia, bogăţia, talentul oratoric sau frumuseţea conducăto–rilor. Dar biserica alcătuită în majoritate din creştini fireşti sau carnali ( numiţi în 1 Cor.3,1 cu termenii greceşti sarkikos sau sarkinos, de la sarx=carne,sau, fire pămîntească) va alege tot creştini carnali (adică începători, prunci în Cristos, nu creştini maturi sau duhovniceşti). Neputîndu–se subordona, pe de–a întregul, comandamentelor Duhului, aceşti creştini începători vor alege oameni nespirituali, uitîndu–se întîi, ca şi cei din lume, la ceea ce izbeşte privirea.

Un al doilea principiu de înţelepciune dumnezeiască pe care vreu să vi–l fac cunoscut este cel referitor la felul de lucru al lui Dumnezeu cu privire la conducere şi conducători. Dumnezeu nostru lucrează dialectic. Nu Hegel a inventat teza, antiteza şi sinteza, iar Marx le–a aplicat fraudulos la mecanismele revoluţiei proletare, ci Dumnezeu nostru lucrează de vecuri cu lumina şi întunericul, cu vara şi iarna, cu belşugul şi sărăcia, El face rana şi tot El o vinde–că. O de am înţelege aceasta! Mîna omului nu ar fi nimic dacă degetul cel mare nu ar fi contra celor patru degete mai mici, nici omul n–ar fi nimic, nici bărbatul (iş) n–ar fi nimic, dacă femeia (işa) nu ar fi contraponderea sa, adică un ajutor potrivit.

Cînd am redactat prima parte a acestui comentariu referitoare la grupul Cazzavilan, am atenţionat în preambul asupra a trei lucruri:

a)      că există din partea mea o recunoaştere a calităţii de frate în Cristos a acetor persoane

b)      că există o obiectivare a mea faţă de aceste persoane, în sensul că eu nu am personal nici un fel de litigiu, accentuez, cu nici una din aceste persoane.

c)      că demersul meu este motivat de a arăta ce este mai bine pentru comunitate, din descifrarea felului de lucru al lui Dumnezeu cu noi în Biserică

Apoi, ca o chestiune de fond, eu am căutat să motivez, adică să argumentez, toate afirmaţiile pe care le–am făcut; şi din acest motiv nu pot lua în considerare puncte de vedere neargumentate, deci, neserioase.

Acum am să fac ceea ce unii s–ar aştepta cel mai puţin: să arăt punctele tari ale acestui grup şi motivele pentru care Dumnezeu a hotărît ca el să ajungă în poziţia de conducere pe care o deţine în prezent. „Cum: Dumnezeu a hotărît? Da, Dumnezeu a hotărît! Păi credeam că dumneta şi toţi ai dumitale sunteţi contra !”, poate zice cineva.

Fraţilor, treziţi–vă! noi pe ce teren vorbim acum, pe terenul lumii şi al luptelor electorale, sau pe tărîmul Bisericii, unde, vorba unui înţelept : “de mult s–a uscat cerneala peste ultimele rînduri scrise ale istoriei “. Ne referim la un plan detaliat al Domnului Cristos cu privire la viaţa şi lucrarea noastră împreună în lucrarea Sa.

Prin urmare, iată faptele:

1)                 Adunarea din Carol Davilla, în anii de după Decembrie 1989, s–a debarasat de o echipă masivă de tineri lucrători, care au fost actorii reverimentului major din anii 1985–1987.

2)                 Pe acest fond, al vidului de lucrători în condiţiile creşterii accentuate al nevoii de lucrare, a acceptat, prin conducerea sa, integrarea în cîmpul de lucrare şi al slujbelor bisericeşti reprezentative a grupului Cazzavilan

3)                 Deşi lucrarea a avansat, mai mult din punct de vedere al construcţiilor noi raportate, conducerea nu a făcut nimic, sau mai nimic, cu privire la zidirea spirituală a Bisericii.

Concret; a) nu a trecut la o instituţionalizarea a învăţămîntului pentru lucrătorii creştini.

b)nu a trecut la o reformare a conducerii, conducătorilor şi metodelor de lucru pentru vremea de libertate în care intrasem

 

Politica cultică a fost aceea a păstrării status–quo–ului, apoi, a unui dirijism ieftin pentru lucrurile fără însemnătate, încercarea pompieristică de a calma nemulţumirile şi neînţelegerile din teritoriu,  un izolaţionism teologic şi interdenominaţional care nu a adus nici un beneficiu major, ci, doar pierderi notabile.

 

Ce a adus nou grupul Cazzavillan?

În mare, putem spune că grupul Cazzavilan a adus exact cele trei nevoi majore  pe care le–a resimţit comunitatea, astfel cum am arătat  mai sus, adică:

1)grupul Cazzavilan s–a integrat, aproape în totalitate, în noua comunitate şi datorită mediei superioare la bună mărturie, apoi, studii, pregătire teologică şi poziţie socială, a fost din ce în ce mai vizibil în comunitate

2)grupul a dat dovadă de hărnicie, unitate şi coerenţă în toate domeniile de lucrare în care a fost solicitat

3)grupul a militat cu consecvenţă şi a impus ideea de şcoală teologică şi de lucrători plătiţi în conformitate cu principiul Evangheliei (1Cor.9,14)

Această impunere a fost făcută cu tact, în aşa fel încît să pară că alţii au avut iniţiativa sau voinţa. Fals, ei s–au pregit pentru asta, au cîţiva licenţiaţi în teologie!

 

Mă voi referi într–un alt episod la greşelile majore pe care le–a făcut acest grup, adăugînd bile negre în talgerul răsplătirii, şi apropiind clipa în care, în faţa Stăpînului istoriei să fie nevoie de înlocuirea lui, sau în orice caz, a unora dintre membrii săi.

 

Totuşi, nu aş încheia fără să arăt şi punctele sensibile ale punctelor lui positive.Dacă acestea vor fi gestionate corespunzător, grupul va putea menţine o situaţie de echilibru fragil.

 

a)Ar fi de dorit ca membrii grupului să nu mai accentuaze solidaritatea dintre ei, care este bine–cunoscută.

b)să facă eforturi de a–şi menţine credibilitatea şi buna credinţă faţă de comunitate, faţă de fraţi, sunt de aşteptat reacţiile lor de după epoca în care nu vor mai fi în funcţii.

–                  Este de lăudat modul cum s–au comportat în impunerea învăţămîntului teologic, ca voie suverană a lui Dumnezeu (greşeala lor tactică a fost însă, impunerea Directorului)

–                  în privinţa unităţii frăţeşti şi a doctrinei domeniul de competenţă şi autoritate al grupului este foarte restrîns, aşa că orice exces le poate dăuna. Cu toate că au avut puterea că impună preşedintele şi cel puţin un vicepreşedinte în Biroul Executiv al BER, este de aşteptat ca , pe fondul mandatului necorespunzător al acestei echipe, acest atu, să se întoară ca un bumerang în defavoarea lui.

 

Ce mă îndreptăţeşte pe mine să constat şi să dau sfaturi cu privire la viaţa altora?

Calitatea de mădular al trupului Domnului Cristos.

Iar pentru orice persoană aşezată într–o funcţie reprezentativă, este clar, se presupune că a acceptat să fie în atenţia opiniei publice din comunitate. Dacă acest neajuns al reprezentativităţii şi l–au asumat oamenii din lume, cu atât mai mult slujitorii lui Dumnezeu, căci este scris !

Al doilea motiv: dorinţa pentru mai binele trupului, al Bisericii, cum am amintit.

Al treilea motiv, este acela al prieteniei, da, eu am prieteni, şi încă unii de calitate, din rîndul unor fraţi întorşi din Cazzavilan.Asta nu înseamnă, cum am mai spus, că toţi fac parte din grup…

 

S–auzim de bine, un gînd de mulţumire Domnului Cristos pentru toţi fraţii noştri !

Daniel Gabriel

august,2011

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Grupul Cazzavilan (I)

GRUPUL CAZZAVILAN (I)

Acum 30 de ani, în Bucureşti, pe strada cu numele  ziaristului italian Luigi Cazzavilan funcţiona o adunare locală a BER. Datorită discuţiilor şi ulterior schismei provocate de generaţia tânără a credincioşilor din Carol Davilla prilejuite de ajungerea la înţelesuri deosebite cu privire la unele învăţături ale Scripturii, aceştia s-au separat în fapt – şi ulterior şi în drept-, de grupul credincioşilor din Carol Davilla. După Decembrie 1989 aceştia au construit în str. Dr. Jacob Felix un centru creştin cu mai multe săli de adunare şi alte facilităţi comunitare. După anul 2000 grupul de fraţi minoritar s-a mai fracţionat o  dată, o parte a acestora  urmîndu-l pe fratele Ion Socoteanu într-o altă adunare din cartierul Bucureştii Noi.

Înainte de aceste despărţiri succesive, s-a produs însă începînd cu anul 1987, 1990, 1992 şi după, o întoarcere a câtorva familii în adunarea –mamă din Carol Davilla.

Aceste familii şi aceşti fraţi poartă denumirea generică de GRUPUL CAZZAVILAN, la care face referire prin titlu acest articol. Trebuie să spun, nu toţi care s-au întors fac parte din acest grup, unii se comportă egal cu toţi fraţii, mărturisind astfel că experienţa trecută i-a maturizat, dîndu-le adevăratul înţeles al Trupului lui Cristos.

Înainte de orice, date fiind curiozitatea maladivă şi interesul predilect al unora pentru scandal, trebuie să spun din capul locului că prezenta lectură va fi pentru ei un motiv de dezamăgire: nu este bomba mediatică la care poate s-au aşteptat. Nu am intenţia să provoc un scandal, cu atât mai puţin, să denigrez nişte oameni cu care nădăjduiesc să mă mai întâlnesc şi pe străzile de aur ale Cetăţii eterne.

Căci înainte de toate trebuie să spun lucruri de bine; e vorba de nişte oameni credincioşi, de familii aşezate, de o recunoaştere publică a calităţii lor de creştini, etc. Odată veniţi înapoi, în mijlocul fraţilor, era clar că nimeni nu le-a impus, nu le impune şi nu le va impune în viitor să accepte să fie cumva socotiţi creştini de mâna a doua, ale căror drepturi să fie ştirbite în vreun fel. Atâta timp cît lucrurile sunt privite din punctul de vedere al individului şi al familiei lucrurile sunt normale, obişnuite.

Dacă privim însă lucrurile din punct de vedere al GRUPULUI, lucrurile stau cu totul altfel.

În primul rînd trebuie să constatăm că GRUPUL există şi funcţionează, aceasta este  prima constatare care se impune.

În al doilea rînd, trebuie să constatăm că adunarea, comunitatea, nu a remarcat oficial acest lucru. Eu am semnalat în scris acest lucru în 2003, printr-o scrisoare publică, arătînd şi pronosticînd că acest grup se va impune în Carol Davilla. Fostul Preşedinte zâmbea atunci neâncrezător, dar la ultimele alegeri, din 2008, atunci cînd acest grup a ocupat 8 din 9 locuri în Consiliul de conducere(Sfatul frăţesc) al Bisericii din Carol Davilla, fostul Preşedinte nu a mai intrat în componenţa acestui for(nu discutăm motivele sau împrejurările alegerilor, despre care se spune că au fost incorecte-reţinem doar faptul ca atare). Ceea ce am pronosticat s-a împlinit întocmai !

Grupul s-a impus atât în Carol Davila cît şi în Sfatul de fraţi pe ţară. Ultima dovadă este impunerea demarării proiectului Scolii biblice Teodor Popescu anunţat în septembrie 2010.

ACUM,  MAI FAC UN PRONOSTIC!

Este un previziune bazată pe considerente de bun simţ, istoric sau sociologic –să zicem, nu biblic sau teologic, adică, vreau să spun, nu este o profeţie în sens biblic.

GRUPUL CAZZAVILAN îşi va putea consolida influnţa în cadrul forului de conducere la nivel de ţară şi va putea da viitorul Preşedinte al Cultului BER la viitoarele alegeri.

Dacă lucrurile rămân cum sînt, dacă nu se întâmplă un eveniment major, care să schimbe obţiunea forului decizional, adunarea generală a reprezentanţilor bisericilor BER, lucrurile sunt pregătite pentru acest deznodământ.

Aceasta este o veste bună sau o veste rea? va întreba poate unul din numeroşii derutaţi sau deturnaţi de prin bisericile noastre locale.

Aceasta este o veste REA !

Pentru că adevăraţii credincioşi vor înţelege că fidelitatea, perseverenţa, anonimatul slujirii şi modestia purtării nu mai sunt valori acceptate şi recunoscute  de comunitate, ci apartenenţa la un GRUP, sau simpatizarea Grupului, sau sprijinirea directă sau indirectă a grupului; iar acest lucru ar însemna o imensă impietate şi o stâlcire fără precedent a vieţii comunitare creştine.

În al treilea rînd, constatăm că grupul nu are nici un fel de mecanism de auto-control. Marşînd pe ideea egalităţii în drepturi şi pe ideea că au fost iertaţi de adunare pentru păcatele tinereţii, aceşti fraţi nu au nici o dificultate în a–şi propune, şi a şi reuşi, să se dueleze cu oameni oneşti, care nu i-au urmat în rătăcirea lor; şi că acesta nu ar fi un lucru imoral, ca să mai şi cîştige la vot în faţa lor.

În al patrulea rînd, fiind bine organizaţi şi uniţi ei au fost pentru toate „guvernările” de după Decembrie 89 un grup bun de pus la treabă: aşa că fraţii le-au dat pe mână rînd pe rând toate domeniile de activitate ale bisericii: diaconia , proorocia, ajutorările, predicarea , învăţarea altora, educaţia copiilor, consilierea spirituală, prin care au intrat în posesia tuturor informaţiilor care privesc fapte, persoane, sau împrejurări din Bucureşti şi din ţară. Cei care îi manevrau făceau din aceasta un motiv de fală personală, nu cred că au apucat să-şi dea seama măcar că grupul îi lucra pe ei nu ei grupul. De fapt, asta este pedeapsa, -binemeritată, aş zice-,  a tuturor manipulatorilor. Există aşadar, o culpă consistentă a celor din adunare pentru această stare de lucruri anormală.

În al cincilea rînd, grupul a început să aibă politici proprii: de promovare a propriilor oameni(veţi vedea că prin toate funcţiile, de la portar la director, sunt aşezaţi oameni din grup, sau în legătură cu el), de promovare a propriilor interese, de denigrare a potenţialilor in-amici, de punere la punct a eventualilor opozanţi,etc.Cunosc mai mulţi oameni oneşti care sunt în situaţia de a fi costatat pe propria lor piele aceste realităţi.

În al şaselea rând: grupul este într-o continuă extindere şi dezvoltare. După cîştigarea „bătălieielectorale” în Carol Davilla , grupul este într-o continuă expansiune de influenţă şi simpatie dirijînd lucrurile în multe adunări din ţară, influenţând decizii şi impunînd oameni la nivel local. Dăunăzi mi se plîngea un frate din Dâmboviţa de boroboaţele unui oficial de la Bucureşti făcute cu privire la membralitatea unor credincioşi din zonă.

CONCLUZII preliminarii:

Avem de a face, prin urmare, de o situaţie asemănătoare cu o experienţă de laborator: mai multe substanţe chimice neutre, stabile, puse împreună, într-o anumită proporţie, crează un amestec puternic exploziv. Este experimentul folosit deseori de Creator în istorie.

Acest exploziv societal poate fi utilizat pentru dezagregarea unor piedici din calea carului Împăratului, sau pentru distrugerea unor lucruri de preţ, uneori chiar şi a manipulantului neglijent, dar efectele rămân totdeauna acelea pe care le-a dorit Creatorul. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al indivizilor, dar şi unul al generaţiilor -Harul Său transcende generaţiile…

Rămâne ca fiecare să observe şi să decidă o atitudine în consecinţă!

Căci, cum mai rămâne atunci cu moralitatea şi cu reperele morale?

(vă recomand să citiţi şi articolul omonim  de pe celălalt blog)

Vă doresc binecuvîntarea Celui prea Înalt,

Daniel Gabriel Cuculea

23.12.2010

PS. La întâlnirea frăţească din 18 Dec. 2010 din Carol Davilla s-a anunţat că proaspătul proiect al Şcolii biblice „Teodor Popescu” se amînă , dat fiind faptul că nu s-au înscris decît 3 studenţi.

DORIM

un Crăciun binecuvîntat tuturor studenţilor şi profesorilor noştri,

precum şi tuturor cititorilor acestui web-site !

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

PE CURÂND, nu RĂMAS BUN!

Un document spectaculos despre înfiinţarea  Şcolii biblice în Carol Davilla.

Tot răsfoind eu arhiva electronică a calculatorului meu am găsit nişte materiale nepublicate pe care le-am scris cu ani în urmă, despre ceea ce eu am numit atunci Şcoala „Carol Davilla”. Am uitat cu totul de ele, dar iată, ele au apărut acum cînd aceiaşi echipă de fraţi vor să lanseze cu mare pompă noua iniţiativă a Şcolii Teodor Popescu.

Este vorba , de fapt, de ceea ce ulterior a fost cunoscut ca şi “Cursurile de la Albeşti”, la care am participat şi eu într-un an, împreună cu fraţii de la Pucioasa. Mult trâmbiţata SCOALĂ BIBLICĂ  din Carol Davilla s-a dovedit a fi o perioadă de alergătură prin biserici a unui grup restrâns de profesori, din care a mai rămas în cele din urmă veteranul frate Sergiu, doborât şi el de oboseala şi nepăsarea studenţilor şi a autorităţii ecleziastice locale, acţiune care s-a transformat ulterior într-o ( tot mai diluată) săptămână de instrucţie la Albeşti, sponsoriza-tă de fraţii din Olanda, bună şi de folos, dar care seamănă mai degrabă cu o biată pisicuţă şi nu cu tigrul fioros care fusese anunţat în programul de început. Cu alte cuvinte , entuziasmul iniţial al fraţilor s-a diluat şi s-a fâsîit jenant, pînă s-a oprit la ceea ce mai este astăzi…

Acest episod, prin actualitatea sa, aduce elemente inedite cu privire la istoria aducerii în agenda publică a comunităţii a ideii de şcoală creştină şi este o puternică replică adusă prin fapte părerii enunţate de oficialul SFT al BER la 25.09.2010, atunci cînd a vorbit despre o aşa zisă concurenţă pe care Colegiul Evanghelic DUMITRU CORNILESCU ar fi făcut-o, sau ar face-o acestei Şcoli biblice noi, numită cu numele fondatorului BER, Teodor Popescu.

Citiţi şi meditaţi!

Meditaţi şi vă minunaţi!

MERGEM  ÎNAINTE !

de Daniel – Gabriel Cuculea

(iulie 2001)

În februarie curent, îndată după adaptarea hotărârii privind înfiinţarea şcolii Carol Davilla (lucru care s-a petrecut prin consultarea celor mai reprezentativi fraţi din ţară), m-am gândit serios, dacă Institutul nostru Biblic “Dumitru Cornilescu” demarat de nişte fraţi entuziaşti şi doritori de carte în septembrie 1999, îşi mai are rostul în peisajul instituţiilor creştine bucureştene. Mă gîndeam, în naivitatea mea, la o comasare cu noul Institut propus a se înfiinţa în Carol Davilla şi chiar am spus unor tineri că Societatea Evanghelică Română ar putea pune 2-3 săli la dispoziţia noii Instituţii.

Dar parcă, ca de fiecare dată, un gând bun şi o disponibilitate totală a inimii, a fost înfrântă de calcule şi gânduri nesfinţite, de temeri şi previziuni, poate justificate. Contra opiniei mele, toţi fraţii pe care i-am întrebat şi-au exprimat dorinţa de a merge mai departe cu ceea ce s-a început. ”Până s-ar strânge, până s-ar organiza, va trece ceva timp; poate la anul, poate în anul celălalt! Şi-apoi, aceasta a fost călăuzirea noastră, din partea Domnului!…”

Da, dacă stau bine să mă gîndesc, fraţii aceştia au dreptate! De la vorbă la faptă este tot cam cât de la pămînt la cer, aşa încât, har Domnului, n-ar trebui să dăm vrabia din mână pentru cioara de pe gard. Interesul tineretului studios de la noi, este să nu se piardă nici un an de studiu, având în vedere marele decalaj ce ne separă de restul şcolilor teologice din ţara românească.

Într-adevăr, decizia de infiinţare a Şcolii Biblice aparţine Uniunii, iar Uniunea este în reconstrucţie – după cum este cunoscut. Aşa că până se va reconstrui Uniunea şi până ce noul lider, care va veni, zice-se, din vară, în locul fratelui Miu, îşi va spune şi el “noua viziune” asupra acestui subiect, cel puţin, va mai trece multă apă pe apa Dâmboviţei. Şi este posibil ca resentimentele ce-i animă pe unii fraţi în legătură cu această temă nouă să mai incite încă ceva timp, spiritele.

Concluzia fraţilor mi se pare, aşadar, înţeleaptă şi pragmatică.

Şi mai spuneau fraţii ceva: ”să vedem cine sunt profesorii, ce pot, ce ne învaţă, ce metode şi ce sistem adoptă.”

Ca unul care am umblat prin mai multe şcoli creştine şi cunosc pe mulţi din liderii şi profesorii lor, am găsit valabile şi justificate problemele ridicate de “studenţii” noştri.

Ce se vor face fraţii din conducere dacă unii din adolescenţii noştri nu vor dori să fie învăţăcei ai fratelui Ionică, Petrică sau Georgică, ci vor vrea, cum am auzit cu urechiile mele, “noi vrem să mergem la Moody Bible Institut” (la Chicago în U.S.A.). S-au gîndit oare fraţii noştri la aşa-ceva?

Oare ar fi posibil ca şcoala să rămână fără obiectul muncii: studenţii creştini?

Oare este posibil ca cei mai buni dintre ei să evite să vină la o astfel de şcoală preferând o alta, sau, pur şi simplu, studiul individual? Nu ar fi asta cea mai drastică sacţiune pe care tineretul creştin ar aplica-o – aş zice, nemeritat – pe obrazul “Sfatului de fraţi pe ţară”?

De fapt, ce i-ar motiva pe tineri să procedeze aşa? Se tem ei de ceva, sau de cineva? Nu au încredere, sau găsesc că nu  merită efortul, având în vedere că la absolvire diploma nu va avea acoperire academică? Şi atunci, frăţiorul se gândeşte pragmatic că mai bine urmează A.S.E.-ul sau Politehnica sau Medicina – instituţii care îi asigură un alt statut  social!?

Oare s-au gândit, ca nişte părinţi ce sunt, fraţii presbiteri, şi la asta? Şi atunci rămâne că la şcoala asta s-ar înghesui doar ceilalţi, mediocrii, yes-men-ii autohtoni, tributari ai celor trei mari P*, care urâţesc gena ancestrală a milenarului popor român?

Aşa încât stau şi mai întreb: oare cui îi este frică de concurenţă? Nu zicea şi Sf. Pavel “că trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la iveală cei găsiţi buni” (1Corinteni 11:19)?

Nu este vorba numai de comparaţiile care se vor face între Şcolile “Dumitru Cornilescu” şi “Carol Davilla”, ci şi între fiecare, dintre acestea şi scolile exitente deja: cea de la penticostali, de la baptişti, “Timotheus” sau şcolile interconfesionale de la Miercurea Ciuc şi Sibiu.

Da, ceea ce trebuie să se înţeleagă de către toată lumea este că în noua lume academică în care s-a intrat, -sau se doreşte să se intre, cel puţin -, exită o altă exigenţă şi un alt fel de competiţie, a minţii şi a inimii, în care nu se mai poate bate cu pumnul în masă.

De acum, “fraţii profesori” se vor face de râs cu explicaţii de genul “aşa cred eu”, sau “noi aşa am moştenit”. De acum, Ionică, Petrică şi Georgică, profesorii noştri creştini, vor fi cei care vor influenţa puternic mişcarea noastră creştină în anii ce vor urma. Şi atunci, răspunderea care stă pe umerii lor este urişă. Dacă ei înşişi nu sunt echipaţi de Dumnezeu, nu vor putea face faţă exigenţelor şi însăşi ideea de şcoală biblică va claca ruşinos. Abia aşteaptă unii să se întîmple asta!

De ce spun aşa? Pentru că sunt conştient că ei se vor lupta şi în anii ce vor urma cu năluca marelui profesor în Scripturi, care a fost şi rămâne fr. Ion Socoteanu.  Din Carol Davilla l-au mătrăşit ei, dar din învăţătura biblică, ba! Şi până se va mai naşte un Teodor Popescu sau Cornilescu, personalitatea puternică şi emblematică a fr. Socoteanu le va mai da multora multe bătăi de cap. În special celor care nu l-au acceptat, că le zicea prea bine, iar ei nu mai aveau loc de el.

Conflictul interior se va putea acutiza însă, şi dintr-un alt motiv: că mulţi dintre prezumtivii profesori ai Şcolii “Carol Davilla” sunt unii dintre foştii locoteneţi ai fr. Socoteanu în str. Luigi Cazzavillan. Şi atunci ce vor putea să mai argumenteze ei în faţa liderului generaţiei lor? Doar, eventual, că n-au putut fi atât de convingători şi pregătiţi ca el. Ceea ce este cu totul insuficient cred, pentru a impune respect, prestigiu şi demnitate în faţa unor studenţi neastâmpăraţi în întrebări şi cam mucaliţi de fel.

Un alt pericol care i-ar putea pândi pe liderii noştri şi despre care unii fraţi au vorbit deja – dă Doamne să nu fie aşa! – este acela de a pune nişte profesori de paie, numiţi de Uniune, iar în spatele lor să fie alţii, care, fără pregătire academică corespunzătoare, dar cu dosar bun la cadre, să încerce să influenţeze programa şcolară şi procesul de învăţământ.

Nu vreau să par mai învăţat decât sunt, dar, trebuie să spun, reţeta asta a dat rezultate catastrofale, oriunde a fost aplicată. Pur şi simplu nu funcţionează!

Mai bine ar fi să se accepte profesori oneşti, recunoscuţi, care să ne instruiască tinerii, chiar dacă aparţin altor şcoli de gândire teologică. Aşa se face peste tot! Cu asta, vreau să-i liniştesc pe cei ce cred că am putea să ne pierdem identitatea. Nu, nicidecum! Dar este mult mai corect să recunoşti că nu ai profesori şi să aduci unii gata formaţi, cinstiţi, decât să încropeşti nişte aşa-zişi “profesori”, fără pregătire, fără lumină, dar foarte doritori să ocupe un loc pe care nu-l merită. Răul cel mare, pe care îl pot face ei, este acela că vor crea nişte copii identice ale sinelui lor parvenit, ceea ce ar produce dezbinare şi înmormântarea, pentru totdeauna, a ideii de ascendenţă prin instruire creştină.

Rămâne ca Dumnezeu să dea gândul cel bun, celor cu răspunderi în Adunarea lui Dumnezeu.

Rămâneţi sănătoşi şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe curând!

P* = înseamnă pâra, pizma şi ploconeala

PS. În primul rind aş vrea să cer iertare cititorilor pentru unele cuvinte cam tari pe care le-am folosit în acest articol.Recitindu-l, azi constat că aş folosi poate alte cuvinte dacă l-aş rescrie, nu mai adevărate, dar mai puţin caustice.În rest, constat că problemele semnalate atunci au rămas, şi îmi e teamă ca ele să nu fie molipsitoare şi pentru şcoala care a împrumutat un nume aşa de respectat. Şi ar putea să aducă deservicii acestui nume, adunării şi Stăpânului ei. Sper să mă înşel…

De asemenea, cred că trebuie să precizez şi eu aici motivul pentru care Institutul Biblic „Dumitru Cornilescu „–aşa cum am numit iniţial acea şcoală biblică -, şi-a suspendat funcţionarea în anul 2001, după absolvirea primei generaţii. Primul motiv pe care mi-l amintesc a fost cel referitor la pornirea “Institutului” – remarcaţi, aşa se spusese şi atunci -, în Carol Davilla. Al doilea motiv a fost discuţia despre schimbarea conducerii cultului, fapt care s-a petrecut abia în toamna lui 2003. A mai fost şi un motiv personal, pe care nu doresc să-l fac cunoscut acum. Cert este că am anunţat că mergem înainte, pe curînd ,  nu rămas bun!

Şi prin harul Lui am revenit cu forţe considerabil sporite într-un buchet de trei şcoli care s-au nevoit să fiinţeze în BER la hotarul anilor 2009-2010: Şcoala biblică Timotei, Colegiul Evanghelic D. Cornilescu, Şcoala biblică şi de misiune T. Popescu(cel puţin , pe hârtie).

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Schimbare de paradigmă, dar aceiaşi mentalitate

La întâlnirea avută de Directorul Colegiului Evanghelic cu doi reprezentanţi ai SFT în Carol Davilla, cu cîteva zile înainte de şedinţa SFT din 04.09.2010 în care s-a hotărât cele privitoare la  şcoala biblică, unul din cei doi oficiali a reiterat idei pe care le enunţase  şi în întâlnirea din iunie, înainte de conferinţa cu lucrătorii în care s-a anunţat ideea de şcoală, pentru prima dată în BER.

Prezentarea suna cam aşa: hotărârea SFT referitor la şcoală trebuie asumată pentru că ea produce o mutaţie importantă la nivelul principiilor, în sensul că pe de o parte , cei ce intră în şcoală au de-acum o finalitate clară de a absolvi această formă de învăţământ cu perspectiva de a deveni lucrători în slujba Domnului şi a bisericii locale, iar pe de altă parte, deja la nivelul bisericilor mai mari, care îşi vor permite să întreţină un pastor sau un conducător –sau cum îl vor numi-, va trebui să se vorbească deschis despre conducere unipersonală a acestui pastor –cum e pe la baptişti, se spunea -,  şi nu cu presbiteri, cu comitete sau sfat  de fraţi, cum s-a moştenit pe la noi.

Această prezentare pe mine m-a tulburat mult în iunie, pentru că  ea prezenta realitatea într-un mod foarte simplist şi reducţionist, provocator chiar, pentru unii conducători – dar în orice caz, nebiblic. Nu aceasta este învăţătura Noului Testament despre conducere.

Întîi m-am gîndit că se doreşte îngroparea ideii de şcoală accentuîndu-se ideea că aceasta va tulbura unitatea frăţească, aşa cum este ea percepută uneori, adică lucrătorul bun, inspirat este frate egal şi cu acela mai puţin bun, care încurcă lucrurile din ignoranţă şi tulbură adunările prin prestaţiile lui minimaliste.Pierderea unităţii frăţeşti poate fi prezentată ca un strigoi care ar putea tulbura mintea unora în aşa fel încât să respingă aprioric şi fără cercetare ideea de şcoală pentru lucrători în BER.

Al doilea lucru care s-ar putea înţelege este acela că generaţia matură actuală, care nu are studii teologice corespunzătoare, ar putea respinge ideea de şcoală, sau ar fi dezinteresată s-o promoveze pentru simplu motiv că ea , generaţia de lucrători de azi, n-ar putea profita prea mult de ea, este ceva pentru viitor, pentru lucrătorii tineri care vor veni. Alţi fraţi spuneau că ideea ar fi apărut pe agenda publică ca urmare a apariţiei unor generaţii de teologi dintre fiii proorocilor.

Eu le-am spus răspicat fraţilor, cred că de două ori: doriţi să preluaţi Colegiul? Poftiţi, vi-l predau la cheie – dar nu s-a dorit. De fapt, aşa se poate explica uşor de ce fraţii din conducere nu şi-au pus problema să discute cu bisericile implicate în proiectul Colegiului Evanghelic despre legături mai strânse ale Biroului Executiv şi SFT al BER cu Colegiul Evanghelic-posibilitate care a fost, este şi va fi deschisă, tot timpul -,  ci s-a dorit iniţierea unei şcoli separate: pentru că standardul impus de Colegiul Evanghelic era prea înalt, noi am impus ca primă condiţie ca toţi profesorii(lectorii) titulari să fie licenţiaţi. Asta n-a convenit, evident, nelicenţiaţilor!

De aceea, licenţiaţii vor fi pentru o vreme prigoniţi, vînaţi , discutaţi pe la colţuri, sau, mai simplu, ignoraţi…

NU VĂ ÎNGRIJORAŢI, va veni o vreme, cînd nelicenţiaţii vor fi repudiaţi, înlăturaţi, socotiţi nesatisfăcători, depăşiţi, etc, etc. Nu este nimic nou sub soare…

De fapt, învăţătura biblică este aceasta: nu există licenţiaţi şi nelicenţiaţi, ci există lucrători competenţi, mai puţin competenţi, şi incompetenţi. La Colegiul Evanghelic toţi lectorii titulari sunt licenţiaţi, dar avem şi lectori invitaţi nelicenţiaţi în teologie, dar competenţi. Fiecare potrivit darului şi chemării sale, de către Cel ce dăruieşte daruri.

Pentru acest motiv noi am gîndit aşa: de ce să-i chemi pe fraţii Istrate sau Zărnescu ca profesori pentru Vechiul sau Noul Testament în anul I şi II, (cînd poţi să-i chemi în anii superiori la alte discipline de studiu importante), mai bine îl chemi pe profesorul fraţilor Istrate sau Zărnescu, un om foarte competent, cunoscător al limbilor vechi(care mi-a fost şi mie profesor), Adrian Vasiliu. Iar în locul fratelui Nelu Zărnescu să-l chemi pe fr. Emi Zărnescu, fiul lui, sau pe amîndoi, dînd astfel o perspectivă luminoasă, pe întinderea unei întregi generaţii. Observaţi, mentalitatea cea nouă se îmbină armonios cu paradigma cea nouă (paradigma = idee,principiu,sistem de valori) –acesta este standardul pe care „metania”( nu metanoia), pocăinţa, poate şi trebuie să-l imprime oamenilor credincioşi dedicaţi şcolii. Pentru asta este nevoie desigur, de muncă, de multă muncă, trebuie să plăteşti preţul cerut. Am avut şi am mentori care mi-au arătat că se poate învăţa şi la 50 şi la 60 de ani, numai să vrei. Unii din oamenii aceia nu mai sunt azi în viaţă, dar ce au clădit ei  este în viaţă.

Pentru alţi fraţi gîndirea a fost mai practică, au luat-o pe scurtătură, în stilul nostru balcanic: zicem că avem nivel superior universitar, dar nu suntem acreditaţi, zicem că suntem urmaşii teologiei lui Teodor Popescu, dar noi n-avem teologia. Atunci ce vor preda „superior”: mecanica, chimia, ingineria? Nimic rău în asta, le putem face foarte bine şi pe acestea; dar nu-i aiurim pe fraţi şi pe viitorii studenţi, şi nu ne împopoţonăm cu nume de teologi, cînd noi suntem de fapt ne-teologi!

Sau e adevărată butada că la fotbal, la politică şi la… teologie, se pricepe toată lumea?

Se doreşte aşadar, iată, implementarea unei paradigme noi dar cu mentalităţi vechi, iar lucrul acesta nu va ţine. Avem standardul biblic: nici un om înţelept nu pune petic nou la haină veche, nici nu pune vin nou în burdufuri vechi. De ce? Ca să evite o pagubă!

Lucrul acesta cu şcoala nouă la mentalitate veche se va face, poate, dar cu pagubă, cu cheltuială. De păgubit vor păgubi fraţii, studenţii şi implicit biserica. Iar peste 20 de ani, dacă vom mai fi pe pîmânt, vor fi unii care vor spune:” fraţilor ne-a spus nouă unul acum 20 de ani  ce-o să se întâmple şi noi nu l-am crezut”.

Eu nu-mi fac griji fraţilor, poate voi fi deja gunoi de flori atunci, cine ştie ce ne aduce ziua de mâine, dar este important că împreună cu alţi fraţi ne-am asumat de azi lucrarea jertfitoare a gunoiului, în nădejdea că ceea ce se va clădi se va clădi pe o bază trainică, durabilă, iar lucrarea aceasta va dăinui, spre slava Arhitectului lumilor…

Aşa să ne ajute Dumnezeu !

Al dvs, în Cristos

Cuculea Daniel Gabriel

Oct. 2010

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

O jumătate de adevăr

La Conferinţa reprezentanţilor bisericilor locale BER din 25 sept a.c., cu ocazia anunţului hotărîrii SFT al BER de a deschide o Şcoală biblică şi de misiune a BER, numită cu numele lui Teodor Popescu, reprezentantul  Biroului Executiv a afirmat că „oarecum la concurenţă a mai apărut o şcoală, Colegiul Evanghelic DUMITRU CORNILESCU”….

Dar oficialul care a anunţat aceasta ştia bine că nu este vorba de nici o concurenţă: se înfiinţase o şcoală la iniţiativa mai multor biserici locale, Biroul Executiv este o plăsmuire birocratică ce nu poate avea iniţiativă de sine stătătoare, oamenii par că au rămas cu nişte sechele din vremea dictaturii unice, par să înţeleagă mai greu cum stau lucrurile cu libertatea Duhului, drepturile şi îndatoririle slujitorilor faţă de comunităţile pe care le slujesc, rolul reprezentanţilor lor în conducerea la nivel central.

După dreptul biblic ce a hotărât asociaţia bisericilor fondatoare a Colegiului Evanghelic DUMITRU CORNILESCU  este o decizie valabilă, iar ce a hotărât Biroul Executiv, este nul de drept. De ce? Pentru că după statut, Biroul Executiv, nu are nici o atribuţiune în ce priveşte învăţămîntul şi şcoala ( asta reiese, în parte, din nepriceperea cu care a fost întocmit statutul). Biserica locală are atribuţiuni, pe care în împrejurarea de faţă Biroul Executiv le-a încălcat, le-a violat sau le-a abuzat.

Cîteva observaţii:

1.Îniţiativa de a deschide o şcoală este bună, însă acest lucru trebuia să se întîmple în primele zile sau în primii ani de la schimbarea de regim din 89, dar conducerea din acei ani n-a avut călăuzirea şi nici puterea spirituală să facă aceasta.

2.Această iniţiativă este, trebuie să recunoaştem, o urmare firească a impunerii voinţei în cadrul SFT a Grupului Cazzavilan, întors în Carol Davilla la începutul anilor 90, şi ajuns acum la maturitatea deplină a puterii şi a influenţei.

3.Prima şcoală înfiinţată în BER a fost şcoala Timotei a fr. Socoteanu în toamna lui 2009, a doua a fost Colegiul D. Cornilescu, în cursul anului 2009, el începînd să funcţioneze efectiv din această toamnă.

4.Cea de a treia şcoală biblică înfiinţată în BER este Şcoala T.Popescu, hotărâtă a se înfiinţa la 4 sept.a.c., „care este un fel de contră (opoziţie) a Colegiului” – cum se exprima un frate din SFT într-o discuţie privată.(aici se potriveşte imaginea chelului care se scarpină pe chelie, sau a hoţului care strigă „hoţii”)

5.Şcoala propusă de Biroul Executiv este deocamdată o ipoteză de lucru, o propunere sau un proiect, care va începe să funcţioneze, eventual, la anul, dacă se respectă.

6.Hotărârea Sfatului de fraţi pe ţară de a da conducerea acestei şcoli Biroului Executiv este o măsură arbitrară, abuzivă şi ilegală, care trebuie de îndată corectată. SFT a dat ceva ce nu avea    ( sau a vîndut ceva ce nu-i aparţinea –istoria cu pielea ursului din pădure, se repetă). Cine este proprietarul –pământeşte vorbind? Comunitatea, adică adunarea generală a reprezentanţilor bisericilor locale.Această adunare, forul suprem de conducere şi control, trebuia întrebată: vreţi şcoală, cum să fie, cine să fie? Dar ei, nu, au hotărât cu de la ei putere, uzurpînd dreptul comunităţii de a se pronunţa. De aici şi reacţiile care au apărut în sală la anunţul acestor hotărîri.

7.Anunţul că acest Birou Executiv va conduce şcoala, împreună cu un frate din grupul Cazzavilan ca Director( oare nu se găsea un frate fără trecut discutabil?), a creat deja un regim privilegiat pentru aceştia, pentru că la viitoarele alegeri ei se vor prevala de necesitatea – corectă, în fond-, de a asigura continuitate şcolii, „şi prin urmare fraţilor, vreţi nu vreţi trebuie să ne alegeţi din nou”.

8. în al doilea rînd, în statut BER se defineşte ca o persoană juridică de interes public, ceea ce înseamnă că ea funcţionează, sau ar trebui să funcţioneze după legile dreptului public. Aceasta înseamnă că dacă înfiinţează o instituţie, cum este bunăoară această Şcoală T.Popescu, Biroul Executiv nu se poate instala pe sine însuşi ca şi conducător autoproclamat, ci trebuie să stabilească un mecanism de funcţionare, de numire a profesorilor şi a conducătorilor pe baze obiective, de competenţă, prin concurs. Dar în felul în care au procedat, onor fraţii noştri par să nu aibă habar de aşa ceva, şi nici n-au sfătuitori de calitate. Se pare că domneşte o confuzie generală, e ceaţă groasă fraţilor!…

Observaţi la ce complicaţii s-a ajuns?

Şi aceasta doar de la un adevăr spus pe jumătate…

Cînd în adunarea sus-amintită din septembrie reprezentantul „şcolii concurente”, semnatarul acestor rînduri, a cerut politicos cuvînt să aducă lămurire cu privire la Colegiul Evanghelic nou-înfiinţat, a fost un spectacol şocant să-i vezi, şi mai ales să-i auzi, pe unii fraţi din conducere comportându-se fără jenă ca o galerie sportivă, exprimându-şi cu glas tare şi vehement negaţia. Au fost  momente incredibile…

În adunarea celor răscumpăraţi să nu ţi se dea voie  de către unii fraţi să aduci lămuriri..

Am ajuns într-adevăr, foarte jos, trebuie să ne pocăim cu toţii…

Şi aceasta, pentru că adevărul spus pe jumătate este o minciună curată –, cum zice un proverb românesc.

Adevărul întreg a fost până la urmă rostit. Un  frate călăuzit a îndreptat lucrurile, şi a redat libertate Duhului Sfînt, arătând că cele două şcoli nu sunt concurente şi nici nu pot fi concurente, iar fiecare este liber să aleagă…

Urmează răspunsul Domnului Dumnezeu…

Iar răspunsul lui Dumnezeu nu poate fi cred decît unul foarte  simplu: nimic clădit pe minciună nu poate dăinui, măcar de-am învăţa acum, în al 12-lea ceas.

Doamne ai milă de noi!

Cu salutări sfinte, al dvs. în Cristos

Gabriel-Daniel

Sept. 2010

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii